Răbdare

Mi-aș dori uneori să am mai multă răbare, atât cu mine, dar și cu ceilalți. Să ascult oamenii mai mult și să nu mă mai repezesc luând decizii pripite. Din păcate nu le putem avea pe toate, dar sunt sigură că ne putem strădui să le avem.

Nu sunt o persoană răbdătoare, dar mă chinui sa fiu. Mă chinui să nu mai dau din picioare ca o bezmetică atunci când pur și simplu nu mai rezist într-un loc, mă chinui să nu mai bat în masă atunci când vreau cu toată ființa să dărâm masa și mă chinui să-mi controlez limbajul și comportamentul atunci când o persoană se mișcă precum un melc.

Nu sunt nici eu spirt, dar încerc să mă adaptez situației. Dacă oamenii cu care lucrez au un ritm mai alert încerc să țin pasul cu ei, dar dacă oamenii cu care interacționez au un ritm mai încet…încerc să-i fac să fie mai rapizi. Oricât am fi de răbdători și de cumpătați, până la urmă tot trebuie să luăm o decizie. Bună sau rea.

Cică e bine să fi răbdător cu ceilalți, pentru că la un moment dat și ei trebuie să fie răbdători cu tine. Eu cred că oricât de calm și de răbdător ar fi un om, dacă într-un anumit moment nu se poate controla, se duce dracu” toată amabilitatea aia calmă.

Dacă o persoană mult prea calmă se enervează, vine sfârșitul lumii. De asta este bine să ne exteriorizăm emoțiile. Să spunem ce ne doare și să ne certăm când e cazul. Altfel va veni un moment în care vom lovi în stânga și în dreapta, chiar și fără motiv.