Îmi este greu să vorbesc despre dragoste. Sincer, cred că din cauza faptului că nu am primit prea multă în viața asta, dar nici nu am oferit. O bună perioadă de timp m-am ferit de relații ca de naiba. Nu-mi doream să sun pe nimeni dimineața ca să anunț că m-am trezit, nici să fac crize de gelozie și nici să-mi împart patul cu un el.
Am refuzat, am fost refuzată și am căutat mereu motive mai bune pentru a trăi. Mi-am ocupat timpul cu școala, cu munca, cu pasiunile mele și cu orice altceva în afară de dragostea lui.
Nici acum nu am parte de dragoste. Sunt unele momente în care îmi doresc să am pe cineva lângă mine, cineva care să-mi umble prin păr dimineața trezindu-mă ușor, cineva care să-mi facă un ceai sau o cafea măcar o dată pe săptămână, cineva care să mă ia în brațe și să-mi spună că mă iubește, cineva care să-mi dea motive să fiu geloasă, cineva care să fie mereu acolo.
De multe ori mă gândesc că vorba aia cu roata cât îi de pătrată, tot se întoarce ea odată s-a adeverit în cazul meu. Până acum am fugit de sentimente și am ales să mă distrez singură, iar acum, când chiar mi-aș dori pe cineva, mi se pare că s-au terminat bărbații. Știu că sună un pic paranoia, dar așa cred.
Nu sunt disperată și nu plâng din cauza faptului că nu s-a născut bărbatul care să-mi fie alături, dar mi-l doresc și sper să mă împiedic de el cât mai curând.
Fata cu eșarfă mov 